Autor: Daniel-Andrei Petre
Am primit o propunere care m-a onorat din partea unui organizator al comunității de poliamorie din București de a face o prezentare, din perspectiva mea dublă, o dată de psihoterapeut, apoi de persoană familiarizată cu comunitatea de poliamorie. Sunt peste 13 ani de când lucrez în cabinet cu persoane care s-au lovit mai etic sau mai puțin etic de problema îndrăgostirilor sincrone fie ale lor, fie ale unui partener. Problema e imensă, așa că voi încerca să discut două chestiuni extrem de specifice cât să poată încăpea într-o astfel de expunere.
Cuvântul poliamorie a apărut de ceva timp în limba română vorbită. Rămâne deschisă chestiunea adecvării lui la limba română, ca și la cea engleză (sunt voci care propun multiamorie sau polifilie, ca să nu amestece latina cu greaca) ca termen în cadrul relațiilor etice nonmonogame (o formulare destul de lungă și, aș zice, optimistă). Îl voi folosi mai mult ca sinonim pentru relațiile nemonogame mai mult sau mai puțin etice. Pe scurt, va acoperi chestiunea îndrăgostirilor multiple și a acțiunilor legitime etic derivate din aceste sentimente (sau chiar emoții) sincrone.
Pentru cei familiarizați cu ceea ce denumim puțin derutant comunitatea poli nu e nou faptul că psihologia e extrem de prezentă în atmosfera persoanelor mai mult sau mai puțin poli. Cărțile canon ale poliamoriei fac uz frecvent de un vocabular psihologic. De asemenea, membrii comunității caută psihoterapeuți poli friendly (am scris altundeva 1 despre persoanele queer, care se intersectează aș zice des cu chestiunea iubirilor sincrone), cu ceva mai mare succes decât te-ai aștepta. Psihologia clinică, teoria atașamentului sunt primite deseori aici nu în cele mai de calitate forme ale lor. Pe de altă parte, există o creativitate remarcabilă a comunității de a își crea propria psihoterapie, inclusiv prin experimentarea unor tehnici de joc de rol inventate de membrii (ar merita un articol aparte aceste dezvoltări și creații).
Aș vrea să aduc două mici contribuții în acest scurt eseu. Prima la reacția oficială a psihoterapiei față de poliamorie (printr-o scurtă recenzie de carte), iar a doua la chestiunea relației dintre poliamorie și geografie (printr-o și mai modestă serie de sugestii). La rândul meu mă voi păstra relativ la suprafață, lăsând pentru altă dată adâncirea problemelor.
SUNT DOI IUBIȚI MAI PUȚIN DECÂT UNUL?
Vom vedea la final de ce am pus acest subtitlu.
Recenziile de carte nu sunt ceva cu care să ne întâlnim prea des azi. Cu atât mai puțin cele scrise de psihoterapeuți despre poliamorie. Suntem mai obișnuiți cu câteva rânduri pe facebook ca receptare a câte unei cărți, iar în reviste de specialitate câte o recenzie destul de tehnică în engleză. O să încerc să scriu între aceste două forme. Ce îmi doresc e să stimulez un dialog pornind de la aceste însemnări pe marginea cărții.
Despre ce carte e vorba? Sigur știe toată lumea de psihanaliză. Mai puțini știu ce e aia etnopsihanaliză. Nenea care a scris cartea e unul din primele două nume legate de această orientare. Se mai cheamă și etnopsihiatrie. (Despre celălalt nume vom vorbi la punctul al doilea)
Nu e vorba de orice carte a lui, ci de teza sa de doctorat din anii 70. Poate pare ceva de demult, dar vă anunț că nu găsim ușor azi un text așa de interesant despre poliamorie și psihoterapie. Așa, pe autor în cheamă Tobie Nathan, e la bază psihanalist, psihoterapeut și a cochetat el însuși cu orientări de la maoism la troțkism. Dar vom vedea că, după mine, el e destul de conservator, mai ales în privința subiectului nostru. Din 1993 până azi Tobie Nathan conduce un centru de psihoterapii gratuite pentru imigranți în Paris, unde se lucrează etnopsihanaliză în echipă interdisciplinară. O fostă doctorandă a lui, Irena Talaban (care în prezent predă la o școală importantă din România de psihanaliză), româncă, a publicat o serie de cazuri de astfel de intervenții. Nu întâmplători, acești psihanaliști au publicat și lucrări de beletristică.
Ce face Nathan în acest doctorat? Unu, ia interviuri unor persoane care în anii 70 locuiesc în Paris în comunități în care partenerii multiplii sunt o valoare. După interviuri ne arată că, de fapt, fiecare avea o problemă personală și că de aia erau acolo. Al doilea lucru, prezintă câteva cazuri din cabinetul său legate de această dorință de iubiri sincrone. Îi tratează și îi face monogami. Nu vă speriați, nu dați încă cu cartea de perete. După mine, e și ceva de descoperit pt noi din ce face el acolo.
Există și alte dezamăgiri legate de acest doctorat. Prima e pretenția de a fi descoperit o tulburare psihică (o numește tulburare etnică de personalitate, da așa numește el poliamoria până la urmă dacă nu sunt eu prea interpretativ).
A doua e pretenția de a fi descoperit un mecanism de apărare (identificarea negativă, așa explică el cum de acești tineri parizieni poliamoroși, din contraidentificare cu părinții monogami se forțează în dauna sănătății lor să devină poli).
A treia, deja la alt nivel, Nathan trasează genealogia demonologie–romantism–stângism–nazism (la el cred că poliamoria e musai de stânga pentru că atât comunitățile unde ia interviuri, cât și pacienții din carte, dacă îmi amintesc bine, aparțin unor curente radicale de stânga maosim, troțkism, marxism, feminism) căreia îi corespunde o genealogie a diagnosticelor (toate sunt antropologice, după Nathan) isterie–dadaism–suprarealism–tulburarea etnică a sexualității colective. Deși e atrăgătoare ideea că fiecărei epoci îi corespunde un diagnostic și că diagnosticele sunt circumscrise istoric, genealogiile lui sunt greu de înțeles și greu de împăcat cu universalismul psihic pe care de asemenea îl apără.
A patra mea critică e legată de ceva ce un vechi prieten (Dragoș Dodu) numea conflictul dintre idealuri de stânga și reflexe de dreapta. Aici am niște subpuncte. a) acest conflict ar produce la cei opt participanți ai lui un sentiment aspru de vină, care duce chiar până la o tentativă de suicid, ne spune Nathan b) cum mă îndoiesc că vina asta ar fi mereu prezentă și așa de puternică la cei opt, am o ipoteză chiar despre Nathan. Idealurile de stânga sunt considerate bineînțeles standarde foarte înalte. Nu vreau să mă pronunț acum. Dar știm pe cineva care sigur are standarde foarte înalte, cineva care vrea să introducă un nou diagnostic, un nou mecanism de apărare, să revoluționeze mai mult sau mai puțin psihologia, da, chiar autorul, Nathan. Dar standardul e încă mai crescut, ne spune de la început că dorește să facă o psihologie care să înțeleagă principiul complementarității lui Bohr, care ne spune că două descrieri pot fi adevărate, dar nu simultan, ca în celebrul exemplu cu dualismul luminii. (Nu vă speriați, e un caz rar în care fizica cuantică e folosită decent în psihologie, vom reveni în partea a doua) Pe scurt, Nathan (sub influența coordonatorului său) ne spune că atunci când descriem o persoană dpdv antropologic nu o putem descrie psihologic. Iar când o descriem psihologic, nu mai putem descrie antropologic. Asta e interesant. Problema e că lui însuși nu îi reușește asta în doctorat, ci reduce analiza antropologică, analiza instituțiilor la analiză psihologică. Bănuiesc și eu, ca și el, că Nathan deplasează propriul conflict între ideal și real asupra propriilor participanți la studiu. În privința asta cartea e tot mai explicită, persoanele poli sunt numite la început cu termeni foarte pompoși și tehnici, e foarte respectuos. Apoi, spre final, le zice direct, bolnavi. Chiar dacă ar fi adevărat (iar în unele cazuri din cele opt ne convinge că e adevărat) unde e punctul de vedere antropologic? Antropologia e redusă de el la psihanaliză, trist.
Antropologia e degradată la nivel de diagnostic. Ăsta nu e singurul mare standard (cu care, altfel, sunt de acord și simpla încercare de a ridica psihologia la una așa standard aduce o valoare tezei).
Mai e unul, derivat din principiul incertitudinii (Heisenberg, poziția și viteza nu pot fi măsurate simultan, măsurarea afectează realitatea). Vrând să se ridice la alt nivel inventat de coordonatorul său (îl păstrez secret până în partea cu geografia), impune dorința de a face o cercetare doctorală asumând poziția sa de cercetător. Ce e asta pentru etnopsihanaliști? Să asumi ca cercetător că anxietatea ta influențează întotdeauna participanții și rezultatele cercetării. Iarăși, nimic de acest tip nu am văzut în carte.
Aceste patru obiecții ar merita discutate pentru că e de câștigat să fii atacat de cineva inteligent decât să fii apreciat de cineva prost. Dacă ne uităm atent pe cazuri, Nathan face treabă foarte serioasă. Cu altă ocazie putem discuta caz cu caz. Nu cunosc nicio altă lucrare care să analizeze dorințele poliamoroase în cazuri concrete atât de detaliat. E ca la Jeanne Dielman, în analiza Teresei de Lauretis2. Cineva care filmează atât de mult o femeie spălând cada, nu are cum să nu o valorizeze.
În câteva cazuri ne convinge că unele persoane cu standarde poli, care își fac un fel de supraeu obscen din poliamorie, sunt de fapt niște asceți. Ascetismul e un termen psihopatologic des folosit pe la 1900 să descrie persoane care își restrâng la minimum acțiunile. Mănâncă puțin, nu au prieteni, refuză să iubească etc, dintr-un fel de frică intensă. Dacă păstrăm aceste constatări fără să le generalizăm, devine interesant. Lor li se aplică perfect vorba lui Adler (psihanalistul socialist a cărui fată comunistă a murit în gulag) aplicată domnișarei R (un caz tradus și în română la editura Trei), A avea doi iubiți e mai puțin decât a avea unul. Da, pentru cineva care se teme de o dragoste care are irațional și pasional în ea, e mai ușor să aibă doi iubiți, pentru că nu riscă părăsirea completă, ci este la un adăpost cultivând relații birocratice cu cei doi.
Asta ne-ar putea ajuta să înțelegem cazuri pe care le tot vedem. Propun o ipoteză. Poate că prin poliamorie ne referim la lucruri extrem de diferite. Una e să ai forțe în surplus, în exces, să poți suține mai multe iubiri. Alta e să fii epuizat și să nu poți susține nici o iubire. Cred că pot exista poliamorii legitime în ambele cazuri, dar sigur e o imensă problemă când cineva extenuat și fără forță de iubire se prezintă sau e luat drept cineva gata de a susține mai multe cupluri. Nu cred că una (cea slabă) e patologică, iar alta (cea puternică) virtuoasă. Cred că există poliamorii foarte diferite. Poliamorii care să simplifice viața (pentru care monogamia e o formă deja prea extenuantă, aș pune aici solo poly) și poliamorii care pot să amplifice viața (să spunem poliamoriile în care există două relații în care ești foarte angajat). Ceva asemănător ar trebui întrebat și despre clasa socială. Există o poliamorie care poate conveni celor obligați să își vândă forța de muncă opt, zece ore pe zi și o cu totul altă poliamorie pentru patroni. Există poliamorii care diminuează cheltuielile (bănești și psihice) și poliamorii care multiplică cheltuielile. Luarea unora drept altele poate produce sau agrava tulburări psihice sau poate proveni din tulburări psihice deja existente.
O POLIAMORIE LOCALĂ
Cu unii membrii din comunitate am făcut glume creând sintagme și cuvinte precum poliamorie ardelenească, demonogamizare a orașului sau mestecănișul ca metaforă pentru poliamorie. Ce voiam să spunem prin asta e că ce citim în cărțile și rețelele sociale de la corifeii poli sunt chestiuni în care un român, un maghiar, un sud-est european s-ar putea să nu se regăsească foarte bine.
Înainte să decid prezentarea de față mă gândeam să scriu despre cum termenul de dating vine la pachet cu noțiuni foarte străine de acest spațiu, care sărăcește experiența romantică. Era o ipoteză. Nu e vorba de o poliamorie națională, ci de una locală. Așa cum vestimentația, muzica sau bucătăria nu sunt naționale (granițele politice sunt arbitrare), ci locale. Într-un spațiu dat, locuitorii folosesc mijloacele găsite acolo pentru crize, catastrofe, probleme în care sunt aruncate de un spațiu anume. De ce nu ar fi la fel și cu dragostea? Fiind după ceva ani de căutări în aceste privințe, mă mulțumesc doar să listez câțiva autori de la care cineva ar putea avea de învățat.
Devereux în Banat. Profesorul lui Nathan, adevăratul fondator al etnopsihanalizei e un maghiar evreu din Lugoj, George Devereux, care a studiat întâi fizică cu Marie Curie (1926-1928) și antropologie cu francezii Mauss și Lévy-Bruhl (1929-1932) și, odată cu bursa americană, cu Kroeber (1932-1935). În anii 40 și 50 se formează în SUA în psihanaliză și devine membru IPA (trecând prin vreo trei analiști americani). Lévi-Strauss l-a chemat în anii 1960 înapoi în Europa să predea. Aici începe seria creativă în care Devereux teoretizează o îmbinare între principiul incertitudinii, principiul complementarității și metodologia antropologiei și psihanalizei. Domnul a fost nebun după indienii mohave. A scris sute de cărți despre ei, inclusiv despre poliamoria lor. Dar nu doar atât, a dorit ca cenușa sa după moarte să fie aruncată peste pământul lor, iar ei înșiși l-au făcut pe Devereux șaman în semn de apreciere. Prima psihanaliză din lume a cuiva cu adevărat din altă cultură este cazul lui Devereux despre indianul de câmpie Jimmy P. (Există și un film de ficțiune cu o actorie excelentă despre caz, găsiți pe net3). Devereux nu are în Lugoj nici măcar o placă memorială pe casă. Putem fi numărați pe degete cei care știm unde a locuit, dar măcar poate fi găsit în cimitirul evreiesc mormântul.
Reich în Bucovina. Foarte în nord e născut Reich. Probabil cel mai cunoscut din listă. Primul analist care a luat în serios diagnosticarea personalităților. Recent la Harvard Press, Reich as biologist4, Invazia moralității compulsive sexuale (poate revin cu o recenzie a ei). Două filme bune despre el, unul excepțional5 al avangardistului iugoslav Makavejev (selectat în urmă cu ceva veri de Andrei Rus la Teatrul Masca în București, în cadrul unor vizionări despre cinema și teatru), altul6 cu Brandauer (care îl joacă pe răufăcătorul din București din James Bond). Cartea despre orgasm, psihologia de masă a fascismului etc. Fondator al terapiilor corporale. Tipuri psihofizice etc.
Gherasim Luca în Moldova. Aici mă refer la textele eseistico-lirice ale lui Luca despre iubirea sa unică pentru care are o fidelitate extremă și care se exprimă în forma a cinci partenere (simultane) și textele sale despre cuțite în timpul sexului. Nu sunt texte pentru oricine. Nici cele cinci suiciduri nonoedipiene. Dar pentru cine e interesat de BDSM și de poezii onirice, are aici o comoară. (Aceste texte sunt extrem de greu de găsit. În urmă cu mulți ani exista un singur exemplar la Biblioteca Academiei, într-o condiție foarte proastă. Pot oferi fotografii și xeroxuri la cerere după fotografiile mele. Îi sunt recunoscător unui prieten, Petruș Costea, că m-a ajutat)
Până aici avem trei nume care sunt influențe importante acceptate explicit de Deleuze-Guattari.
Teodor Diamant lângă Câmpina. Aici avem o primă comunitate utopică realizată de un român înainte de Comuna din Paris. Nu știm despre sexualitatea ei, dar știm că Diamant era fourierist și… se cam știe ce credea Fourier în tratatul său despre 76 de forme de a fi înșelat în dragoste și de cămătari7. Avem un film despre el, o cronică bună la film. Dar capodopera este descrierea făcută de Ion Ghica într-o carte ușor de găsit pe net8, sunt vreo cinci pagini delicioase.
Panait Istrati în Oltenia. Avem un autor cu o rară noțiune de prietenie, care e prețuită peste relațiile romantice. Refuză la propriu o avere pentru a își păstra prietenia cu Mihail, care era un vagabond. Pe lângă această originalitate, personajul Floricica, ce va ajunge și căpetenie de haiduci, are un răspuns pentru bărbatul ei ce era pe moarte și îi cerea să nu mai aibă un alt iubit, un răspuns antologic, numai bun de apropriat de comunitate. Râde în hohote și începe mici versuri de tipul Tu îi ceri tunetului să trosnească într-o căldare, îi ceri salcâmului să crească sub pat? Cât despre sfaturile date mama Chirei Chiralina, după ce e desfigurată de bărbat (cu care se măritase într-o zi când dumnezeu se scărpina în nas) în urma relațiilor ei sexuale cu alții, sfaturile date fetei și băiețelului ei… „…tu, Chira, dacă [ ] nu ți-e dat să trăiești în acea curățenie care vine de la Dumnezeu […], să nu fii o cinstită fățarnică, să nu faci pe virtuoasa. [.. ] trăiește-ți viața așa cum o simți, fii chiar o destrăbălată, dar o destrăbălată de inimă! E mai bine așa! Și tu, Dragomir, dacă nu poți ajunge om de treabă, fii ca soră-ta și ca maică-ta, fă-te chiar hoț, dar un hoț cu suflet, căci omul fără suflet, dragii mei, e un mort care împiedică lumea să trăiască. E ca tatăl vostru. Ca și observația fraților ei, haiduci Când ești certat cu dumnezeu, cu legea și cu viața, nu există așa ceva ca prea multe arme. De la sine înțeles că nici pentru comunitățile de poliamorie și de BDSM nu există prea multe arme. Și de aceea propun câteva arme noi aici.
Cristiana Nicolae în Muntenia. Al patrulea gard de după debarcader este pentru mine filmul cel mai profund despre poliamorie. Chiar și când analizează monogamiile, Cristiana Nicolae aduce nuanțe queer, de dreptate socială și de iubiri atipice (iubirea unei preadolescente care sfidează prejudecăți de gen, răsturnarea unui text al lui Caragiale etc9).
Christine Gaigg în Austria. Ceva mai departe, dar mai aproape decât majoritatea surselor poli standard. Gaigg e dansatoare contemporană. Are cam 60 de ani în prezent și face un spectacol despre gelozie. De asemenea, a făcut proiecte explicite despre mono poly. Am avut privilegiul de a petrece câteva zile cu ea și am rămas mască de creativitatea cu care înțelege ea dragostea liberă.
NOTE:
1 https://www.researchgate.net/publication/389680953
2
3 https://en.wikipedia.org/wiki/Jimmy_P:_Psychotherapy_of_a_Plains_Indian (Devereux e scund, cumva solo poly, cam fără serviciu, dar psihiatrii americanii apelează la el pentru că nimeni nu se înțelege cu un veteran indigen ajuns după al Doilea Război Mondial internat pentru dureri de cap extreme, suspectat de schizofrenie. Vom afla că era vorba de dragoste și de rasism). Benicio del Toro și Mathieu Amalric (alt răufăcător din James Bond)
4 https://www.youtube.com/watch?v=G9HX8eMFM7s (un interviu cu James Strick, un biolog de liceu care a ajuns o mică vedetă în istoria științei prin revoluționarea percepției despre munca de biolog a lui Reich odată ce au trecut 50 de ani de moartea psihanalistului, ceea ce a permis deschiderea arhivelor–pacienții lui muriseră–iar acest profesor a aruncat un ochi foarte profesionist în acele arhive văzute până în 2007 își băgase nasul acolo doar CIA)
5 https://en.wikipedia.org/wiki/W.R.:_Mysteries_of_the_Organism (dacă cineva nu face rost de el să mi se adreseze)
6 https://en.wikipedia.org/wiki/The_Strange_Case_of_Wilhelm_Reich (filmul surprinde momentul final al vieții lui Reich, când se ocupă de cercetări biologice despre originea vieții. după ce e dat afara din partidul comunist și din societatea de psihanaliză, moare în pușcărie unde e băgat de CIA. Acum știm extrem de clar de câțiva ani de la James Strick că pe nedrept)
7 https://www.youtube.com/watch?v=klYu0ptDOGk (o prezentare a cărții lui Fourier despre cum burghezia produce înșelarea romantică și falimentul în afaceri în 76 de moduri)
8 https://humanitas.ro/assets/pdf/Ion-Ghica_Scrisori-catre-V-Alecsandri.pdf (de la pg 216 începe savuroasa scrisoare despre Teodor Diamant, fratele său și uluitoarea viață de stângist, vagabond, matematician, călugăr și falansterist în Europa și Muntenia a lui Diamant)